Noi traim total neatenti la ceea ce se intampla in jurul nostru. Da, am ajuns foarte eficienti in a face lucruri. Am devenit atat de eficienti in ceea ce facem incat functionam ca niste roboti. Gesturile noastre au devenit mecanice, automate. Omul este o masina frumoasa a spus inspirat cineva. Visele sunt ale fiecaruia, sunt pur private. Cati oameni exista in lumea asta, atatea vise exista, atatea lumi, pentru ca fiecare traieste in lumea lui, in propriile conceptii, ganduri, dorinte si ori de cate ori te intalnesti cu altcineva, se ciocnesc doua lumi total diferite, ele intra in coliziune, as putea spune. Dar din aceasta coliziune apare momentul trezirii la realitate. Ceea ce pot afirma este ca nu toti suntem pregatiti sau dorim sa vedem realitatea. De ce ar vrea oamenii sa infrunte realitatea? Adevarul este ca nimeni nu vrea sa se confrunte cu realitatea fiindca realitatea este ca viata noastra zboara, se duce.
Eu traiesc de cativa zeci de ani, dar nu-mi vine sa cred ca au trecut atat de repede, toti acesti ani. Cel mai probabil este ca, am trecut de jumatatea vietii iar eu nu simt acest lucru, si cred ca sunt multi care gandesc la fel in aceasta privinta. Ce ma poate astepta peste inca tot atatia ani (si asta socotind cu mare indulgenta) decat moartea? Asta este pura realitate. Dar unii nu vor sa se trezeasca din somnul acesta, si inca se mai cred tineri; ce-i drept si eu ma simt, nu numai ma cred, tanara, dar nu as vrea sa mai traiesc inca o data ceea ce am trait pana acum. Sunt multumita de viata mea, exact asa cum a fost.
Daca as avea posibilitatea sa ma intorc in timp, nu as vrea sa schimb nimic din ceea ce am experimentat in viata mea. In schimb as vrea sa stiu ca am posibilitatea sa-mi influentez viitorul; si chiar o am. Am posibilitatea (si chiar am profitat de ea cat de mult am putut) de a nu mai fi un om slab, care reactioneaza continuu, e suparacios, lacom, ipocrit; indiferent ce a insemnat acest lucru, mi-am asumat responsabilitatea de a fi eu insami, indiferent de consecintele care au venit asupra-mi. Este greu… nu e deloc usor sa simti ca te doare atat de tare incat, vrei sa mori instantaneu… dar pentru ca moartea a devenit o realitate dorita uneori, si dorinta de viata a crescut instantaneu in intensitate. Am realizat ca sunt vie. Si am realizat ca imi place sa ma trezesc si sa nu mai uit cine sunt si ce imi doresc sa fac cu viata mea.
Eu traiesc de cativa zeci de ani, dar nu-mi vine sa cred ca au trecut atat de repede, toti acesti ani. Cel mai probabil este ca, am trecut de jumatatea vietii iar eu nu simt acest lucru, si cred ca sunt multi care gandesc la fel in aceasta privinta. Ce ma poate astepta peste inca tot atatia ani (si asta socotind cu mare indulgenta) decat moartea? Asta este pura realitate. Dar unii nu vor sa se trezeasca din somnul acesta, si inca se mai cred tineri; ce-i drept si eu ma simt, nu numai ma cred, tanara, dar nu as vrea sa mai traiesc inca o data ceea ce am trait pana acum. Sunt multumita de viata mea, exact asa cum a fost.
Daca as avea posibilitatea sa ma intorc in timp, nu as vrea sa schimb nimic din ceea ce am experimentat in viata mea. In schimb as vrea sa stiu ca am posibilitatea sa-mi influentez viitorul; si chiar o am. Am posibilitatea (si chiar am profitat de ea cat de mult am putut) de a nu mai fi un om slab, care reactioneaza continuu, e suparacios, lacom, ipocrit; indiferent ce a insemnat acest lucru, mi-am asumat responsabilitatea de a fi eu insami, indiferent de consecintele care au venit asupra-mi. Este greu… nu e deloc usor sa simti ca te doare atat de tare incat, vrei sa mori instantaneu… dar pentru ca moartea a devenit o realitate dorita uneori, si dorinta de viata a crescut instantaneu in intensitate. Am realizat ca sunt vie. Si am realizat ca imi place sa ma trezesc si sa nu mai uit cine sunt si ce imi doresc sa fac cu viata mea.