Nu sunt ce vreti voi sa fiu! Visele mele? Atât de multe si interzise de voi. Stiu, e foarte greu sa ma lupt cu voi toti, dar când doar împlinirea acelor vise ma mai poate face fericita, nu voi lasa pe nimeni sa ma opreasca! Pentru mine durerea ce mi-ati provocat-o a fost un motiv mai puternic sa lupt. Am constientizat, dupa multe lupte cu alter ego-ul meu maniac, ca îmi place durerea, îmi place sa sufar. Mi-au spus-o prea multi, dar acum o stiu chiar eu si o accept cu o inima atât de faramitata care se lupta sa bata. Chiar daca uneori i-as spune sa se opreasca, ea stie ce vreau si stie pentru cine bate atât de tare, pulsându-mi sângele negru de furie în tot corpul. Acum realizez ca atunci când avem nevoie sa ne regasim pe noi însine, sa ne echilibram, toti se gasesc sa ne loveasca, sa ne împinga plini de mândrie în groapa adânca din care vrem sa scapam cu disperare. Asta faceti acum, fara sa va gânditi la consecinte! Prea multe reguli mi-ati impus, dar le-am încalcat pe toate, câte una în fiecare minut în care v-am urât existenta perfida si fara rost! Voi continua sa le încalc pe toate, fara nici o remuscare, asa cum si voi îmi sufocati existenta, cu zâmbetul pe buze! Nu sunt ca voi, nu voi fi niciodata! M-am nascut în locul nepotrivit, cu persoanele nepotrivite. Voi scapa din cusca voastra numita ”normalitate” si îmi voi trai viata cum vreau, îmi voi îndeplini fiecare vis, pâna la ultima bataie de inima!
Aplicatia Ospatar
Oswald, aplicatia pentru restaurante si pub-uri este o aplicatie de smartphone nou intrata pe piata. Ea isi propune sa aduca mai aproape localurile si clienti acestora facilitand interactiune dintre ei in mediul online. Oswald, aplicatia pentru comanda rapida este gandita in doua parti. O parte a aplicatie este folosita de client, iar cealata este folosita de catre de localuri. In articolul de fata vom vorbi deste aplicatia pentru comanda rapida destinata clientului. Ce poate face aceasta aplicatie ospatar si de ce este o solutie inovatoare atunci cand vrei sa iei masa sau sa bei ceva in oras!? In primul rand trebui sa stim ca aplicatia Oswald pentu comanda rapida destinata clientilor este gratuita si poate fi instalata din GooglePlay si AppStore sau prin scanarea codului QR din orice local partener. Aplicatia pentru comanda rapida permite utilizatorilor sa efectueze comenzi direct de pe telefonul mobil in orice local partener fara a mai fi nevoie ca un ospatar sa vina si sa i-a comanda.

Prin intermediul aplicatiei putem vedea in orice moment nota de plata si o putem cere printr-un singur click. Aplicatia are trei avantaje majore. Aceasta ne permite sa luam masa chiar si atunci cand suntem pe fuga diminund foarte multe timpul de asteptare necesar comenzi si diminuaza riscul comenzii de a fi incurcata sau uitata. Toata lumea stie cat de greu poate fi sa comanzi ceva de baut intr-un pub aglomerat intr-o zi de weekend. Cu ajutorul aplicatie pentru comanda rapida acest lucru poate fi evitat cu totul. Nu mai este nevoie sa ne facem loc prin multime pana la bar pentru a comanda o bautura ci putem face asta foarte comfortabil si rapid de la masa. Aplicatia are avantajul de a ne tine la curent cu toate oferte si promotiile pe care le pune la dispozitie localul nostu favorit prin intermediul notificarilor prin e-mail sau sms.
Depozitul de Carte
Inainte de sarbatori LK s-a gandit sa congestioneze depozitul lui de carte: „Am vrut sa vand cinci carti impachetate la pret de una singura, dar din pacate, nu prea s-au vândut.” zice trist LK, gandindu-se ce idee nebuneasca a putut sa aibe. Acest lucru se intampla in Sibiu, la taraba lui LK, unde clientii, vanzatori sau cumparatori, se perinda, rasfoiesc, dau bani sau carti intr-un ritm alert. O doamna la 50 de ani se saluta prieteneste cu L.K si ii cere: „o carte de actiune, usoara, dar nu libidinoasa”. LK, cu ochii inchisi, ia o carte de pe taraba: ii propune „Aniela”. O alta femeie, in cateva minute, ii vinde lui LK trei carti si cumpara o alta: „Prefer sa cumpar de aici, pentru ca imi este in drum, gasesc ce imi place, preturile de la librarie sunt exagerate, iar la anticariate sunt foarte mari”, conchide femeia. Fie ca sunt - 17º sau + 40º, pasionatul de Gabriel Garcia Marquez, va veni mereu la unicul lui „loc de munca”. Si in primul rand, pentru ca iubeste cartea si abia apoi pentru ca face rost de bani. Taraba lui va fi mereu mai mult decat un simplu loc de vândut carti. Aici este locul anticarului unde ia pulsul Sibiului, unde schimba pareri si afla noutatile orasului. Anticarul ambulant al Sibiului vrea sa vanda carti toata viata. Dar pentru aceasta, mai este nevoie de mult rulaj de carti, de multe titluri bune si de sibieni care sa lase pretextul crizei si sa faca gesturi marunte, de cultura.
Pregatiri de mers la Scoala
Primul an la scoala reprezinta aproape intodeauna un pas important intr-o lume cu totul noua pentru cei mici. Unii dintre ei pot lua aceasta schimbare din viata lor drept una buna de care se se bucure si sa o asteapta cu nerabdare pe cand altii se pot teme de tot ceea ce li se povesteste ca-i asteapta. Indiferent de situatia in care se gaseste copilul dumneavoastra, ca parinte, va revine datoria de a incuraja cum puteti mai bine invatatul precum si integrarea in noul grup din care va face parte. Primii pasi inainte de inceperea anului scolar ii reprezinta cumpararea rechizitelor necesare (cat mai mult posibil pe gustul sau) si explicarea pe indelete cum sta treaba cu mersul la scoala, care este scopul ei si la ce il va ajuta in viata. Poate nu pare la o prima vedere, dar rechizitele sunt printre cele mai importante accesorii pentru ca un copil sa se integreze rapid si imprieteneasca cu colegii. Pentru ca cei mici au mereu tendinta de a fi in pas cu tot ce apare nou in domeniul jucariilor si mai ales a concura intre ei la acest capitol, cu cat veti alege pentru viitorul elev produse scolare moderne, nou aparute pe piata, care sa il incante, cu atat el se va arata mai dornic sa le foloseasca.

Daca il veti dota cu un ghiozdan, penar, obiecte de scris sau alte mici accesorii cu diverse imprimeuri precum personajele animate pe care le indrageste, increderea in sine va fi mai mare, iar pe langa aceasta, fiind la acelasi nivel cu alti colegi ai sai ce au parte de tot ce este mai nou pe piata ei vor avea despre ce vorbi imprietenindu-se, implicit sa le arate celorlalti si sa socializeze. Psihologii sustin deasemenea si ca parintii nu trebuie sa panicheze copilul cu privire la temele ce vor urma, notele mari pe care vor trebui sa le ia sau alte obligatii, deoarece pot schimba sentimentul optimist cu care cel mic asteapta sa paseasca intr-o noua etapa a vietii sale. Pentru a mentine treaz entuziasmul copiilor pentru prima zi de scoala, incercati cat mai mult sa le faceti pe plac inainte de aceasta zi si nu-i lasati, pe cat posibil sa fie dintre cei marginalizati, lipsiti de rechizitele necesare sau lucruri de aratat. Daca aveti nevoie de sfaturi sau ajutor pentru alegerea rechizitelor, puteti apela la specialistii in domeniu Dpap, care va pot oferi consultanta profesionala si-i pot face pe plac si celui mic.
Ultimul Mohican
L-am cunoscut acum mai bine de 15 ani si am fost iubiti. Diferenta de 10 ani dintre noi nu a contat atunci pentru ca eram prea copila sa constientizez. Nu l-am iubit, dar ma flata atentia unui om de calibrul sau. Mergeam la teatru, la Ateneu. Imi doream si eu, ca orice adolescenta, si o iesire din acest decor cultural. Ma cam tinea pentru poza si avea senzatia ca este un fel de salvator, un Pygmalion in varianta Shaw. Consecinta aproape logica, in contradictie cu piesa de teatru, a fost ca am fugit dupa o scurta perioada de timp. Dar nu l-am uitat si mi-era dor de discutiile noastre despre tot felul de subiecte. Ne-am regasit dupa multi ani cu aceeasi apetenta pentru dialoguri in contradictoriu pe teme la fel de serioase si placute. Doar ca eu nu mai am varsta aceea minunata si naivitatea de atunci, iar aceasta maturitate ma retine in a-l privi altfel decat ca pe un bun prieten. Si chiar daca as face un efort si-as reusi... nu mai exista acel teren roditor unde o samanta sa se transforme in cea mai placuta si mai parfumata floare. Acum pamantul este sterp si, oricata apa l-ar uda, nu-si mai poate reveni. Pentru ca profund, sincer, firesc si trainic nu mai este decat egoismul.
Cate ceva despre Hernia Inghinala
In urma unui tesut conjunctiv subtire, cand organismul, din diverse motive, impinge peritoneul inspre intestine iar legaturile existente aici de nervi sau vase se rup, nerefacandu-se apoi, apare hernia inghinala. Aceasta are un aspect de umflatura, este deseori insotita de o durere usoara si necesita operatie, neavand posibiliatea de a se retrage, trebuind inchisa cat mai repede dupa detectare, pentru a evita complicatiile ce va pot pune viata in pericol. Mai trebuie sa stiti ca exista doua tipuri de hernie inghinala anume cea congenitala si cea dobandita, ambele avand atat simptome cat si tratament identic: Hernia inghinala congenitala apare in randul copiilor din cauza neinchiderii diverticulelor in perioada de crestere, deficienta ce, de multe ori este ereditara; Hernia inghinala dobandita apare in randul adultilor de aceasta data si este cauzata de exercitarea unei presiuni cum ar fi activitatea fizica grea, cantatul la instrumente de suflat, tuse prelungita si chiar sarcina deoarece fatul, in dezvoltare poate presa diverse pucte sensibile ale corpului mamei; Hernia inghinala este destul de usor de detectat ea constand, asa acum spuneam, intr-o umflatura (palpabila) la nivel inghinal.

Desi durerile provocate de hernie nu sunt unele acute, ele se accentueaza la incordarea muschilor si numai in stadii avansate apar simptome precum greata sau varsaturi, simptome pe care daca le prezentati, trebuie sa va adresati urgent unui medic specialist, deoarece acestea sunt conformarea faptului ca nu numai existenta hernia ci si riscul blocarii sale, fapt ce poate conduce la complicatii grave sau chiar deces; Operatia herniei si nici recuperarea nu sunt complicate decat i cazul herniilor blocate, caz in care interventia in sine este ceva mai complexa. In cazul unei manifestari normale a afectiunii, hernia inghinala se inchide, la adulti, printr-o interventie laparoscopica, printr-o incizie extrem de mica iar la copii prin operatie in ambulatoriu. Desi nici boala in sine si nici operatia sau recuperarea nu sunt unele anevoioase (in prima faza), hernia inghinala nu trebuie trata cu indiferenta ci remediata conform recomandarilor medicale, ferindu-va astfel de neplaceri cauzate de starea sanatatii proprii in viitor.
De ce ajung Sa te caut?
Tot ce mi-a ramas dupa toata experienta aceasta e imposibilitatea de a mai simti dragostea, ura, speranta. Ironic, am devenit tipul de persoana ce o ridicularizam în comentariile mele anterioare si am aflat cum e sa indiferent. E altfel... E prea rece. Carari stranii s-au asezat dinaintea mea, iar eu trebuie sa-mi continui nenorocitul drum. Soare nu gasesc nici macar pe una, pe fiecare riscând sa pierd câte ceva important si nu e nimeni în stare sa ma directioneze. Ard de nerabdare sa fac odata primul pas, dar lampasul ce îl port în mâna îmi tortureaza ochii, nu-mi arata decât cu doi pasi dinaintea mea si nu ma pot decide. Liniste... trebuie sa ma aleg chiar azi, aleg ceea ce trebuie sa devin. Enigmatice senzatii mi-au prapadit corpul, dar în timp ce alegeam sa decad iarasi pentru ore-n sir, învatam sa mi-l descatusez. Visele mele claustrofobe devenau dansuri sumbre, ciudatenii pe care nu le-as fi îmbratisat fara... Universul se comporta straniu în preajma mea. Nu mai scriu aici. Ai înteles ca eu nu pot sa-mi arat tristetea, caci m-am obisnuit sa nu las nici un strop de lumina pe trupul meu ca sa nu mi se afle trecutul, nici fericirea, iar aceasta din urma nu am mai simtit-o de ani întregi. Fericirea pentru mine a devenit o enigma... Completa nu m-am simtit niciodata. Xilofon fara baghete, lemn crestat în nestire, scândura subtire, aschie sub unghie, cuvânt pe fata. Diavolul întotdeauna e în detalii, s-a cuibarit în litere de nepatruns, iar ochii care vor sa vada vor gasi o cale sa îl gaseasca. Salveaza-ma! El e cel pe care îl caut iar si iar, si se pare ca nu ma voi satura niciodata sa ma ranesc! Asa se întâmpla când esti prins între doua lumi... Alegi sa te ranesti pe tine, înloc sa-i ranesti pe altii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)