Am fugit intodeauna de „general” desi cred ca de cele mai multe ori nu l-am inteles ca fiind antonim pentru „unic”. Cred ca suntem intr-o lume in care ne dicteaza pana la urma, fiecare gand si fraza pe care le formulam. E drept ca vrem intodeauna sa spunem ca suntem originali si cea mai frumoasa teorie psihologica sustine acest lucru. Credem cu ardoare ca nu mai e nimeni ca noi. Asa este, oricat de surprinzator ar parea! Pana intr-un moment. Fie ca este vorba despre acea clipa cand renuntam la noi, gasindu-l pe celalalt; uitam ce gandeam absorbiti de ce spun altii; refuzam ce traiam dorind traiul altora; renegam cine eram vrand sa fim altcineva ori pur si simplu, despre momentul in care ne dorim schimbare, totul se petrece in defavoarea noastra. Si astfel din „unici” devenim „la fel”. Ce se intampla atunci? Individualitatea noastra dispare, prioritara devenind o alta putin familiara dar straniu de atractiva. Oricat ne-am dori, nu e costumul lui Superman, nu vine ca turnata cu toate ca ne indesam sufletul, ne chircim degetele, ne micsoram mintea. Ne dam seama mult prea tarziu ca am trait o viata intreaga in papucii altcuiva si nici macar nu ne-am pus o soseta in plus sa mergem mai bine. Pasim cu pasii altuia, gandim cu mintea comuna, simtim cu eticheta care ne defineste „impreuna”. La final, ne dam seama ca suntem un produs contrafacut.