La un ghiseu, un batran a platit ceva, dupa care, in fata amabilitatii uimitoare a functionarei, privind-o in ochi, i-a urat sarbatori fericite si… tinerete. Pur si simplu tinerete. Spre totala ei jena si stupoare. Ca si cum i-ar fi spus: iti doresc ceea ce eu nu mai am, uita-te la mine, sa pretuiesti ce ai acum. Ca un schiop care, la coltul strazii, ne-ar ura privindu-ne un mers fara dureri, placut, lin. Ce sa spun in fata unui asemenea lucru, pe care il aud dimineata si-mi face praf o jumatate de zi, timpul luat sa il uit? Sunt fascinat de porcaria asta de a pune vieti pe internet. Enciclopedia online. Accesibila tuturor. Un articol biografic contine totul, vrea sa contina totul. Detalii controversate, spune o rubrica, aproape rituala. Cine naiba crezi ca esti, sa-ti inchipui ca poti da detalii controversate? Daca porcaria asta ramane… vreau sa spun, daca porcaria asta e tot ce ramane din noi… Si totusi, da, o viata se poate infasura in papirusul asta minuscul, de o pagina. Unde scrie de cate ori te-ai casatorit, de cate ori ai divortat, ce face fiu-tau. Si in principal cu ce te-ai ocupat pe-aici, care ti-a fost iluzia. Ai crezut ca esti pictor? Scriitor? Artist in ceramica? Damn. In fond asta ramane, poate. La asta se poate reduce. Biografia e nimic. Nimic n-o sa ne inregistreze intensitatea clipelor, pentru intelegerea celorlalti. Sau vidul clipelor. Ramane asa. Apoi nu ramane nimic.